Ajtay Stefan> Colegi 5 ianuarie 2007Sarbatorile de iarna le-am petrecut la Paris, impreuna cu familia ... Inainte de Craciun am vizitat Galeriile LaFayette, care sunt un lant de magazine unde gasesti de toate pentru toti ... In fata megamagazinului am facut poze cu fata noastra Eva si cu ginerele Jean Marc. Iata, a trecut deja un an de la mariajul lor. Intre altele am vizitat si Muzeul Parfumurilor, unde au fost numai 5 sali, dar am vazut multe lucruri interesante referitoare la istoricul procedeelor de extragere si preparare a diverselor sortimente, esente si feluri de parfumuri. Privind spiritual, existenta noastra individuala poate fi comparata cu viata unui parfum trecator, care place sau nu, te impresioneaza si in anumite momente si conjuncturi, cumuland si alti factori, poate chiar sa suceasca (in bine sa zicem) mintile unui tanar sau tanara ... In acest context, vizita a fost chiar interesanta.
20 martie 2006Vesti din tara de la DevaIn 3 martie a nins mult si copacii erau incarcati de zapada, asa ca am facut si din geam cateva fotografii, dar era deja pe la ora 10 si zapada incepuse sa se topeasca si datorita autovehiculelor, care circulau necontenit ... Primavara se lasa asteptata. Va trimit doua poze cu ninsoare si una intitulata: Miel si zapada. Felicitari la toate colegele noastre de Ziua Femeii ! Stefan Ajtay
2 martie 2006Sa va povestesc un pic si despre fiica mea mai mica, Melinda. Ea este cea care a reusit sa ma faca sa simt ca nu am pierdut nimic prin faptul ca nu am avut si baiat. In timpul liceului a reusit sa isi ia brevetul de pilot planorist (ca si mine, cand eram flacau la Cluj) la aeroclubul din Deva si tot ea este de 4 ani consecutiv declarata, la Universitatea din Liège, studenta cu cele mai bune rezultate in anul ei. Deci atat la pilotaj, cat si in facultate, a surclasat multi baieti ambitiosi, in conditiile in care eu in nici un fel nu am putut sa influentez rezultatele, care s-au dovedit stralucite. Iar azi Melinda este singurul pilot activ din familie. Dar sunt mandru ca am predat stafeta cuiva drag si talentat. Adaugat puteti vedea si pozele cu Melinda.
6 decembrie 2005Cu greu mi-am gasit timp sa scriu, deoarece abia in 6 noiembrie 2005 am incheiat anul apicol, am terminat de impachetat albinele pentru iernat, astfel ca nu mai sunt sub presiunea posibilelor pierderi de familii datorita nepregatirii la timp pentru iarna, cu reducerea de cuib, completare cu hrana prin redistribuire de rame cu miere, impachetare cu fan, ziare, perne speciale si folii de naylon protectoare la ploi. De fapt ajunsesem chiar in ceasul al 12-lea, deoarece de vreo 3 zile au fost primele nopti cu ger din noua iarna ce a venit. Am pus si gratii de protectie impotriva soarecilor, la urdinisul albinelor. Mai e de facut un pic de ordine si pot apoi sa reintru in programul obisnuit, mai lejer, dimineata serviciu la stat ca functionar, dupa-masa acasa cu reformarea fagurilor vechi, la domiciliu, reconditionarea ramelor etc., fara deplasari nocturne, fara fum, fara intepaturi si alte surprize neprevazute. Dupa zile cu lumina, pline de munca din zori si pana in noapte tarziu, cand incarcam si transportam ca hamalii bidoanele de miere, nu mai aveam stare si putere sa mai pot citi si scrie. Asa e la noi, daca vrei poti munci cat incape, ca de castigat vor castiga cei alesi de popor ... inca ... Dar acum pot vorbi de ... viitorul ginere Jean Marc Delord, care impreuna cu Eva au fixat oficierea casatoriei lor la primaria de domiciliu a lui JM din localitatea Domont, orasel situat la nord de Paris. Eva a facut cunostinta in vara cu acest baiat de 30 ani, care este economist de profesie si lucreaza in Paris la o mica firma privata de consultanta financiara. Locuinta lui Jean Marc este situata in localitatea Domont, Franta. Locuinta de bloc mic (proprietate personala) este asemanatoare cu a noastra din Deva. Casatoria civila va fi in 10 decembrie ora 15, la Primaria din Domont, unde sunt deja depuse actele si este facuta programarea. In 10 decembrie vom fi la casatoria si nunta Evei cu Jean Marc, iar in 13 decembrie deja vom fi din nou in avion spre Budapesta, de unde cu trenul vom pleca spre Deva. Inchei aici, cu promisiunea de a mai scrie cand ies de sub presiunea evenimentelor. Stefan |
Prima pagina |
Despre noi |
Colegi |
Evenimente |
Opinii si comentarii
Anunturi | Reclama | Afaceri/servicii Vesti din California | Zambiti cu noi | Informatii utile | Contact
Copyright © 2005-2006 B+K Precision
|