Calatorie in Alaska

> Vesti din California

21 august 2006

Nici nu stiu cu ce sa incep. Sunt coplesit de frumusetile ce ma inconjoara. Am crezut ca, daca voi fi pe un vapor o saptamana intreaga, atunci voi avea timp si ragaz sa scriu in detaliu un jurnal al acestei calatorii. Asa-numitul "Inside Passage" este o calatorie de vis, pe care ti-o ofera Alaska cu nespusele ei frumuseti.

***

Plecand cu emotii din Los Angeles, Alaska Air ne-a dus in 2 ore si jumatate in Vancouver - British Columbia. Am stat noaptea in hotelul din centrul orasului, Residence Inn, de unde de la etajul 18 aveam o vedere splendida a citadelei. Vancouver, dupa numele lui George Vancouver, exploratorul englez care a descoperit acest loc in 1792 si care este poate cel mai frumos oras de pe continentul american, este al treilea ca marime din Canada, dupa Toronto si Montreal. Insule, paduri de brazi, munti, rauri, lacuri, tot ce poti sa-ti imaginezi intr-o lectura de geografie.

Seara am mancat peste proaspat la Kettle Fish, un resturant excelent, unde chelnerii erau mai feminini decat orice femeie am cunoscut ... Radeam cu fratele meu Roland. Ei ne faceau cu ochii noua si nu la neveste ...

A doua zi, cu emotii ne-am imbarcat pe Island Princess, un vapor de croaziera superb, construit in 2003, cu o lungime de 330 metri si cu 15 etaje. Noi am avut camerele la etajul 10 (Caribbe deck), cu balcoane, cu baie si cu tot luxul unui hotel de 5 stele. Pentru detalii puteti vedea pe situl www.princess.com toate specificatiile si chiar o camera de luat vederi, care arata in direct imagini de pe unde se afla vasul in momentul respectiv.

Dupa ce am iesit din portul Vancouver pe sub podul superb ... Lion Gate (ma gandeam cu nostalgie la meseria mea anterioara, pe care nu am aplicat-o niciodata in practica), am inceput marea aventura ... Noaptea la 4 dimineata am trecut de o stramtoare unde se poate trece numai din 6 in 6 ore, cand fluxul creste nivelul apei suficient ca marile vase sa treaca ... Seymour Narrows ne despartea acum de Georgia Strait, care este locul favorit al balenelor ucigase Orca.

Ajungand dimineata la Queen Charlotte Sound, vasul a inceput sa se legene, din cauza ca din partea stanga nu mai eram protejati de Insula Vancouver si eram la cheremul Pacificului. Ziua am mancat in restaurantul de la etajul (deck Lido) 14 si, cu mare surpriza, am dat de romani care lucrau pe vas. Am aflat de la ei ca sunt peste 100 de romani care lucreaza pe vapor. Din totalul personalului de 900, ei reprezentau peste 10%. Traiasca Romania !

Seful de masa ne-a promis sa ne faca mici si sarmale intr-una din seri. Cata mancare, ce bunatati ! Eu am facut exercitiu (incercand sa evit sa ajung ca o balena) la sala care avea cea mai buna vedere din lume (chiar mai frumoasa decat cea din Hong Kong, cu care sunt obisnuit de atatia ani).

Masaj, arome exotice si baie de aburi. A mai trecut un inger in zbor pe langa mine, atingandu-mi umerii cu gingasie.

Seara de gala a capitanului, ne-am imbracat elegant, ca la un mare spectacol si meniul a fost la mare inaltime ... Dupa masa, un spectacol de muzica foarte reusit, cu toate ca eram cam pesimist la inceput si nu ma asteptam la o calitate prea buna ...

***

Dimineata am ajuns in capitala somonului din lume: Ketchikan. Un orasel mic, superb, cu un rau pe care somonii urca sa depuna icrele, in locul unde s-au nascut si sa moara. Ce ciudata poate fi viata. Oare de unde stiu ei exact locul unde s-au nascut ? Un alt mister al naturii nerezolvat de savanti.

Admirand teritoriul acesta vast, m-am mirat ca rusii au vandut aceasta tara superba pe numai 7 milioane de dolari in 1867. In 1959 a devenit cel de-al 49-lea stat din Uniune.

In Ketchikan dai de indienii Tlingit (a caror limba este numai orala), care sculpteaza Totem poles (statui inalte, stil Columna lui Traian, decorate cu tot felul de figuri cioplite si care povestesc legende nordice). Creek Street este cea mai interesanta strada, care acum o suta de ani era zona "red light district", cu femei ce pentru cativa dolari incalzeau pe cautatorii de aur, care isi lasasera nevestele departe. Un nume de strada, Married Man Street, denota acest lucru.

Am lasat acest mic oras de mineri si pescari in urma si maine vom ajunge la Juneau - capitala statului Alaska. Floarea statului este bine aleasa: floarea de nu-ma-uita. Cu greu ai putea uita aceste minunatii.

In 1870 un inginer miner din Sticka, vazand aurul adus de seful tribului Auk Tlingit, a trimis pe Juneau si Harris sa investigheze locul care azi se numeste Gold Creek. Au gasit mult aur in Snow Slide Gulch si astfel goana dupa aur a inceput.

Pe 3 ianuarie 1959, Juneau devine capitala Alaskai. Este singura capitala americana la care se ajunge numai pe apa sau prin aer. Cu 30 de mii de locuitori si 3 milioane de square feet, este cea mai intinsa capitala din lume. Am vizitat magazinele si buticurile de pe Fairmont Street, unde bineinteles Alina si Bianca s-au simtit ca in paradis. Am trecut si pe la Casa Guvernatorului, care in 1903 a fost construita cu enorma suma de 40 de mii de dolari. O micuta biserica ortodoxa ruseasca contribuie la farmecul acestei capitale, marturie ca rusii au fost primii locuitori, dupa bastinasii de aici ...

***

Urmatorul port inainte de a intra in Glacier Bay a fost cel mai dragut oras vazut pana acum: Skagway. Cu numai 800 de locuitori si cu strada principala Main, este situat intre munti si raul Klondike. Aici febra dupa aur a fost si mai apriga. Acum o suta de ani, orasul forfotea de aventurieri si pescari. Azi au ramas pescarii si magazinele, ce traiesc numai din turistii care vin in croaziera.

Orasul este pustiu intre octombrie si aprilie. Temperatura in august fiind de 10 grade, mi-am imaginat cum o fi cand este "frig" aici. Cladirile de pe strada principala sunt parca iesite din filmele western.

Orasul s-a dezvoltat mai ales dupa 1898, cand calea ferata a ajuns aici, trecand prin White Pass si Yukon.

Culmea ca aici am gasit ceva ce nici nu imi imaginam: o cafenea Starbucks. In sfarsit civilizatie ! Dupa un dublu esspreso si un cappuccino pentru Alina, ne-am intors pe vapor, unde am facut un masaj si o baie de abur in Lotus Spa si a fost randul meu sa intru in paradis.

Era sa uit sa mentionez frumusetea vulturului plesuv, mandria Americii, care ne-a luat respiratia. Cata maiestuozitate si gratie pentru o pasare ale carei aripi masoara aproape 3 m cand sunt deschise ! Alaturi de ursii negrii, si vulturul se alimenteaza cu somonii care se gasesc din belsug ...

Maine vom intra in Glacier Bay. Acest loc practic nu a existat in 1794, cand peste tot erau numai ape inghetate. Dupa 100 de ani, Muir a descoperit canalele pe care se putea naviga, dar mari bucati de gheata faceau navigatia dificila. La 6 dimineata, Rangers – un fel de padurari care pazesc parcurile nationale - vor urca pe vapor ca sa ne calauzeasca prin acest Parc National.

***

Nimic nu m-a pregatit pentru atata splendoare. Ghetarii acestia sunt intr-adevar un monument al naturii, marturia unui plan bine conceput de un Creator misterios.

Margerie, primul ghetar de care ne-am apropiat, este ceva de vis. Un zgomot aparte, care aduce mai mult cu o Simfonie Fantastica a lui Berlioz, sta marturie ca acest ghetar este viu, in continua transformare. Din pacate, dispare incetul cu incetul, din cauza incalzirii generale. Cel putin asa am crezut, dar unii experti spun ca de fapt disparitia acestor ghetari este din cauza cutremurelor si mai ales a celui din 1899, cand mari bucati din ghetari au inceput sa se rupa si, atingand apa sarata a oceanului, incetul cu incetul se topesc.

Azi poti intra 160 de mile in inima teritoriului plin de ghetari. Aici este locul favorit al balenelor cocosate. Muir a numit unul din ghetari dupa universitatea lui, John Hopkins. Altul este numit in cinstea lui. Acesta este ca un zid de gheata de 80 m latime si 50 m inaltime deasupra apei. Din el se desprind cam 12 iceberguri mici pe ora. Natura in actiune.

Mama mea era speriata si ma intreba daca vaporul nostru poate sa se loveasca de vreunul din acestia. Saraca, nu putea sa uite scenele din filmul Titanic. Am linistit-o si i-am spus ca nici macar muzica nu este aceeasi cu cea de pe vasul disparut ...

Fiordurile sunt extraordinare si apa verde aduce cu jadul, piatra de culoarea verde inchis, de Alaska. Norii josi si ceata dau si mai mult un aspect misterios. Adancimea este de 300 m. Nu conteaza daca stii sau nu sa inoti. Temperatura apei fiind aproape de zero grade, supravietuiesti exact 5 minute pana socul termic te scuteste de necaz.

Ne-au parasit si padurarii (3 femei), carora le-am invidiat meseria si care ne-au impartasit istoria, cu un comentariu plin de fapte interesante. La ora 17 am parasit Glacier Bay ...

Pe balconul camerei, dupa atata filmare si facut poze, o baie de aburi exotica a fost binevenita. Aroma de eucalipt m-a transportat spre tropice ... M-as putea foarte usor obisnui cu aceasta viata "dura" in salbaticie.

***

Azi, 13 august, dupa aproape 1600 km facuti pe apa, ne apropiem de Prince William Sound. Dupa Golful Alaskai, care ne cam legana, apa va fi mai linistita.

Directia este College Fjord, o bijuterie ascunsa, de nespusa frumusete. Cum spun americanii: "breathtaking". Mi-a luat si mie respiratia. Atatea insulite, atatea fiorduri si, surprinzator, pline de brazi si verdeata. A fost chiar mai frumos decat fiordurile vazute anul trecut in Norvegia.

Nu sunt prea multi locuitori pe aici. Cam 4000 se gasesc in Valdez. Majoritatea sunt pescari. Pestele proaspat, pe care l-am mancat pe vas, a fost delicios. Alaska rock fish, un fel de biban, este numai unul din cel putin 10 feluri de peste ce-am gustat.

Spre deosebire de Glacier Bay, care este relativ tanar, in College Fjord ghetarii si padurile coexista de secole. Sper sa se ridice ceata si norii, ca sa iasa pozele bine.

Ne apropiem de Ghetarul Harvard, capitanul opreste vasul si ne miscam foarte incet. Poate el stie ceva si nu vrea sa ne spuna, ca sa nu ne sperie ... Zgomotul bucatilor mari, ce se rup din ghetar, este misterios si inspaimantator in acelasi timp. Suntem foarte aproape de ghetar. Un vant arctic imi loveste fata si un sarut de ger ma aduce la realitate. Acum inteleg cand oamenii compara frigul cu taietura de cutit. Nu imi vine sa cred ca suntem in august si imi ingheata picioarele. Inca o bucata mare cade in apa. Wow ... incredibil !

Dupa o ora de spectacol parca iesit din filmele de la National Geographic, parasim cu regret ghetarul si ne indreptam spre Passage Canal, catre Whittier, unde vom debarca.

***

Am crezut ca odata ajuns in port s-a terminat cu privelistile, dar m-am inselat. Am ajuns in micul oras Whittier, cu 800 de locuitori, care locuiesc cu totii intr-un bloc ! Ce te faci daca nu iti plac vecinii ? Nu prea ai unde sa fugi de ei. Au si scoala, magazine, coafor, piscina – tot ce au nevoie - intr-o singura cladire, construita in anii '70 de armata americana.

In timpul razboiului rece, acest loc era strategic din punct de vedere militar. Fiind mereu in ceata, avioanele dusmane nu puteau intra si bombarda rezervele de carburanti folosite de marina americana.

Orasul a fost complet distrus de valul urias produs de cutremurul din septembrie 1964, iar tarmul a fost ridicat cu 10 m. Cutremurul a masurat aproape 9 grade pe scara Richter.

Singura legatura terestra dintre acest orasel si restul tarii se face printr-un tunel cu o singura banda, de 3,5 km lungime. Dupa ce am iesit din tunel, am luat-o pe malul asa-numitului Cook Inlet, unde din pacate nu am vazut balenele Beluga, care sunt des intalnite acolo.

Dupa 90 de minute am ajuns in Anchorage. O plimbare prin oras, o cina la Glacier Brewery si o noapte in Sheraton, care are scara interioara cea mai scumpa din lume, facuta din piatra semipretioasa - jad.

A doua zi ne-am luat ramas bun de la Alaska, urcand in avionul care avea sa ne aduca inapoi la caldura, in California. Din avion am mai prins o fotografie a vulcanului Aniakchuk, inalt de peste 3.000 de m. In Alaska se afla de fapt si cel mai inalt munte, Mt. McKinley, de pe continent.

***

Ramas bun ghetari, balene, lei de mare si tot ce este asa de frumos si neatins de lumea nebuna ... nebuna de legat. Asteptam sa ne reintoacem in curand ...

Flori de ghiata ce mi-au zambit odata ... demult.

Cu mult drag,

Victor

Vedere a orasului Vancouver, de la etajul 18 al hotelului Marriott	Vedere a orasului Vancouver, de pe nava	Gata de plecat la drum
O piscina draguta ... cu jacuzzi	Prima oprire, in Ketchikan	Aceasta fata facea cutite minunate. Era puternica !
Mii de somoni	Trecand pe sub podul Lion Gate	Andrew distrandu-se in a doua piscina
Cel mai bun desert de ciocolata vreodata ... Princess Love Boat	Tata si fiu	Gala capitanului. Tolanii sunt gata !
Se ridica in aer ca un vultur ...	Chiar si acest vultur plesuv este de acord !	Celalalt capat al Creek Street in Ketchikan
Nava Island Princess, ancorata in Ketchikan	Resedinta Guvernatorului din Juneau	Singurul mod de a ajunge in Juneau este cu vaporul sau hidroavionul ... nu exista drumuri si nici cai ferate
Poti lua telefericul spre varf, pentru a vedea intregul golf	Primul nostru ghetar ... La Perouse	Iceberg plutitor. Arata mic la suprafata, dar se intinde mult in adancime.
Ghetarul s-a retras ... cu 40 de ani in urma ajungea la ocean	Ghetarul Harvard	Apus la ora 21:45 !
Nu-ma-uita	Biserica ortodoxa in Juneau	Andrew cu doi bucatari romani: Adrian si Vasile
Frumoasa Printesa !	Skagway	Strada principala ... Skagway
Bunul si batranul tren cu aburi	Este frig ... brrrrrr !	Visand la frumoasa si calduroasa Californie
Baile Lotus	Sala noastra de gimnastica	Bar la piscina
Caviar (icre de somon)	Andrew relaxandu-se dupa o repriza de inot	Am ajuns in Whittier ... ultimul port
Singura cladire ... 800 de oameni locuiesc in ea	Singurul tunel care conecteaza Whittier cu restul lumii	Flori in Anchorage
Vedere de la etajul 15 al hotelului Sheraton din Anchorage	Andrew a dorit o poza pe scara de jad	Vulcanul Aniakchuk ... din avionul zburand spre Seattle